căutare personalizată

duminică, 7 decembrie 2008

„Chelsea” rămâne fără Abramovici

Clubul Chelsea va ieşi în următorii ani de sub „aripa” protectoare a miliardarului rus Roman Abramovici, care, din 2003, de când a preluat clubul, a investit circa 600 milioane de lire sterline în formaţia engleză.

Directorul executiv al Clubului Chelsea, Peter Kenyon, a anunţat că formaţia londoneză se va autofinanţa, începând din iulie 2009. El a explicat că oficialii clubului vor să facă din Chelsea un club profitabil, lucru estimat însă abia pentru anul 2011.

„Planul pe termen lung este că trebuie să fim profitabili, să nu avem pierderi şi să ne autofinanţăm. Cred că în 2010 sau 2011 nu vom avea pierderi şi veniturile noastre vor urma să crească. Problemele financiare din ultimul timp ne-au făcut să accelerăm acest proces”, a spus Kenyon.

Potrivit unui raport financiar al Deloitte, salariile oferite de Chelsea în sezonul 2006/2007 au crescut cu 16,7 procente, până la 132,8 milioane de lire sterline, iar Kenyon susţine că gruparea va reuşi să acopere costurile prin câştigurile din vara viitoare.

El a adăugat că nu se aşteaptă la o activitate intensă pe piaţa transferurilor şi că, pentru moment, echipa va rămâne pe Stadionul „Stamford Bridge”. Kenyon a ţinut să liniştească şi vocile care vorbesc despre o posibilă îndepărtare de la echipă a antrenorului brazilian Luiz Felipe Scolari. „Nu putem nega că am avut unele rezultate dezamăgitoare, dar Scolari a avut un impact uriaş asupra stilului echipei, într-un timp foarte scurt. Are un contract pe trei ani şi, în plus, nu poţi demite câte un antrenor în fiecare an. Este nevoie de continuitate”, a punctat oficialul englez.

Chelsea va juca, săptămâna viitoare, cu CFR Cluj, în ultima etapă a grupei A din Liga Campionilor. Dacă ardelenii sunt, matematic, eliminaţi, din Europa, Chelsea riscă să rateze calificarea în optimi, dacă un eventual eşec cu CFR ar fi coroborat cu o victorie a celor de laGirondins Bordeaux în partida cu AS Roma.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu