căutare personalizată

duminică, 1 februarie 2009

Covalciuc şi Ivanov ar putea să-l dezamăgească pe Rebeja

Vicepreşedintele Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal (FMF), Radu Rebeja, a mediat conflictul dintre selecţionerul Igor Dobrovolski şi internaţionalii Sergiu Covalciuc de la Spartak Moscova şi Stanislav Ivanov, care s-a transferat recent la Lokomotiv Moscova. La insistenţa lui Rebeja, aceşti jucatori, care nu au jucat de mai bine de un an pentru naţionala R. Moldova, au fost convocaţi de selecţioner pentru meciul amical cu Macedonia, care se va desfăşura pe 11 februarie în Antalya. 

Învestit în funcţia de vicepreşedinte la sfârşitul anului 2008, la puţin timp după ce şi-a încheiat cariera de jucător, Rebeja şi-a făcut simţită prezenţa la FMF. Acesta a reuşit să-l convingă pe Igor Dobrovolski că mijlocaşii Ivanov şi Covalciuc mai merită o şansă şi că naţionala are nevoie de ei. „Nu a fost niciun conflict între selecţioner şi aceşti jucători, doar că ambele părţi au ajuns la concluzia că naţionala are de câştigat cu aceşti jucători în lot”, a spus Rebeja, care a rămas modest, la fel cum era când purta banderola de căpitan la echipa naţională.

Dobrovolski nu-i în conflict cu nimeni

La rândul său, selecţionerul Igor Dobrovolski a dezminţit că ar fi avut vreun conflict cu Ivanov. „Nu sunt în conflict cu nimeni. Presa a inventat acest conflict. Eu nu l-am mai convocat pe Ivanov, pentru că nu se pregătea la capacitate maximă, şi doar atât”, a ţinut să precizeze Dobrovolski, care a uitat că atunci când era întrebat de ziarişti de ce nu-l convoacă pe Ivanov, sau pe alţi jucători, el răspundea că nu cunoaşte aşa jucători. 

Covalciuc şi Ivanov pot să nu vină

Potrivit unor surse, venirea celor doi jucători la naţională ar putea aduce un plus de influenţă actualului vicepreşedinte. Dar, atât Covalciuc, cât şi Ivanov, sunt imprevizibili în deciziile pe care le iau şi s-ar putea să-l dezamăgească pe proaspătul vicepreşedinte. „Rebeja vrea să arate unor sceptici din cadrul FMF că nu este doar un obiect de decor, ci poate să medieze unele conflicte dintre jucători şi antrenor. În cazul în care cei doi (Covalciuc şi Ivanov - n. r.) vor veni pe 11 februarie la naţională, atunci Rebeja o să iasă câştigător. Totuşi, Dobrovolski l-a mai chemat de câteva ori pe Covalciuc, dar acesta nu a mai ajuns la naţională”, au declarat pentru JURNAL surse din cadrul FMF.  

Pentru meciul cu Macedonia, selecţionerul Igor Dobrovolski a convocat 20 de jucători, dintre care 10 joacă în străinătate.  

Portari: Nicolae Calancea, Zimbru Chişinău, Stanislav Namaşco, Sheriff Tiraspol.
Fundaşi: Victor Golovatenco, Khimki (RUS), Alexandru Epureanu, FC Moscova (RUS),  Serghei Laşcencov, Olimpik (AZE), Alexei Savinov, FC Baki (AZE). 
Mijlocaşi: Vitalie Bordian, Metalist (UCR), Stanislav Ivanov, Lokomotiv Moscova (RUS),  Sergiu Covalciuc, Spartak Moscova (RUS), Eugeniu Cebotaru, Ceahlăul (ROM), Igor Tâgârlaş, Ventspils (LET), Alexandru Suvorov, Sheriff Tiraspol, Maxim Franţuz, Zimbru Chişinău, Andrei Corneencov, Sheriff Tiraspol, Alexandru Onică, Dacia Chişinău, Denis Zmeu, FC Vaslui (ROM), Valeriu Andronic, Baltika (RUS).
Atacanţi:  Sergiu Alexeev, Sheriff Tiraspol, Igor Bugaiov, Ural (RUS), Gheorghe Ovseannicov, Olimpia Balţi.


autor  v.hadei

2 comentarii:

  1. Covalciuc nu va veni atata timp cat este cetatean al Rusiei, iar legislatia din aceasta tara nu permite dubla-cetatenie. Nu stiu exact, dar, se pare, Ivanov ar fi in aceeasi postura.

    RăspundețiȘtergere
  2. Toate aceste convocari ale Federatiei pentru Covalciuc sint de ochii lumii. Iar Rebeja a intrat in jocul lor fara un pic de rusine. Huuuuuuuuuu!

    RăspundețiȘtergere