căutare personalizată

duminică, 1 februarie 2009

Finala UEFA din 2012 se va juca la Bucureşti


Comitetul Executiv al UEFA a hotărât, prin unanimitatede voturi, de a numi capitala României ca organizatoare a finalei Cupei UEFA din 2012 (din ediţia viitoare – UEFA Europa League) pe stadionul Naţional, care se află în stadiul incipient de construcţie şi va fi cea mai modernă arenă din România, informează site-ul oficial al forului european. Făcând parte din Complexului Sportiv „Lia Manoliu”, stadionul (foto) va fi gata, conform proiectului, la sfârşitul anului 2010. Cu o capacitate de 55.000 de locuri (toate acoperite), costul total al noii construcţii se va ridica la cel puţin 136 milioane de euro. Finala Europa League, din ediţia 2011-2012, va avea loc pe 9 mai 2012. 

„Dacă vor fi întârzieri, oricând această decizie poate fi modificată. Însă la modul în care am văzut că se lucrează la stadion, sunt convins că Bucureştiul va putea organiza aceasă competiţie”, a declarat preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, conform onlinesport.ro.

„Este de la sine înţeles că suntem bucuroşi şi onoraţi. Votul de azi al UEFA înseamnă nu numai un vot dat credibilităţii pe care Federaţia Română de Fotbal o are în structurile fotbalistice europene, ci şi o victorie a fotbalului românesc, a Bucureştiului şi, nu în ultimul rând, a României. Peste trei ani, datorită fotbalului, Bucureştiul se va afla în centrul atenţiei europene. Votul UEFA ne obligă să ne ridicăm la standardele impuse de organizarea unui asemenea eveniment. Credibilitatea la care mă refeream va trebui confirmată printr-o organizare fără cusur. Aşa cum mi-am declarat optimismul referitor la dobândirea organizării acestei finale, aşa spun încă de pe acum că, în colaborare cu toţi ceilalţi factori implicaţi, vom fi la înălţime”, a spus Ionuţ Lupescu, directorul general al FRF, în timp ce directorul de Relaţii Internaţionale din cadrul FRF, Florin Prunea, a vorbit la GSP TV: „Semnalele pentru organizarea unei finale de Europa League sînt pozitive, depinde numai de noi, mingea e în terenul nostru. Din cîte ştiu, sîntem în grafic, facem informări periodice către UEFA asupra evoluţiei lucrărilor de la stadion. A fost acum două luni o întîrziere, dar s-a remediat. Sînt chestiuni uzuale de rezolvat. Există 6 persoane care se ocupă de tot ceea ce înseamnă acest stadion”.

În cursa pentru finala Europa League 2012 au mai fost arenele „Emirates” - Londra (Anglia), „Lansdowne Road” - Dublin (Irlanda), „Auf Schalke” - Gelsenkirchen (Germania), şi Montjuic - Barcelona (Spania). 
Foto (Aşa va arăta stadionul care va găzdui finala Europa League din 2012): 

Sursa: UNIMEDIA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu